| Vremea
în Bucovina Conditii de clima
Clima României este continental temperata. Vara
temperatura medie este de 22-24° C, insa poate ajunge
si pâna la 35°C. Temperatura medie iarna este de
–3°C. În ansamblu, judetul Suceava beneficiaza
din punct de vedere termic de o clima relativ racoroasa,
favorabila în tot cursul anului atât excursiilor
cât si sejurului.
Luna cea mai calda este iulie, a carei
temperatura medie are valori de 18°-19° în podis
si 12°-16° în regiunea montanã.
Temperaturile cele mai scazute se înregistreaza
în zona montana, însa nu pe vârfuri, ci
în depresiuni si pe vai, datorita fenomenului de inversiune
termica, foarte frecvent în timpul iernii.
Durata iernii este cu 1-2 luni mai
mare la munte decât în regiunea deluroasa. Trecerea
de la iarna la primavara este brusca în partea de est
a judetului fata de partea vestica, unde, pe vârfurile
înalte si versantii umbriti ai muntilor, zapada si înghetul
se întâlnesc pâna la sfârsitul lunii
mai si chiar pâna la începutul lunii iunie.
Vânturile puternice si furtunile
sunt rare, în zona de munte acestea manifestându-se
mai ales toamna.
Asezarea geografica în nordul
tarii si altitudinea relativ mare a reliefului determina o
clima mai aspra în judetul Suceava, comparativ cu judetele
aflate la sud sau cu cele cu altitudini mici. Aerul de origine
nordica aduce ninsori în anotimpul de iarna si ploi
reci primavara si toamna. Din est, judetul primeste influente
climatice continentale cu secete vara, cer senin, geruri si
viscole iarna.
Contrastele climatice sunt puternic nuantate atât
de la anotimp la anotimp, cât si de la o unitate de
relief la alta. Mai ales anotimpurile de tranzitie –
toamna si primavara – au durata si caracteristici climatice
total diferite în regiunea de munte fata de regiunea
de podis. Astfel, toamna, în timp ce Calimanii, Raraul,
Giumalaul, Suhardul îmbraca haina zapezii, în
podis lanurile de porumb, livezile de meri se afla înca
în pragul coacerii.
Regimul temperaturii aerului evidentiaza
diferentieri importante între munti si dealuri. Temperatura
medie anuala, cuprinsa între valori de sub 0° (creasta
Calimanilor) si 6° (versantul estic al Obcinei Mari),
caracterizeaza climatul montan, în timp ce clima extramontana
cunoaste o temperatura medie anuala cuprinsa între 7°
si 8°. Temperaturile medii anuale, din ultimii 10-15
ani prezinta urmatoarele valori:
- 2,3° pentru vârful Rarau;
- 6° pentru vârful Câmpulung Moldovenesc;
- 7,6° pentru depresiunea Radauti;
- 8° pentru Falticeni;
- 8,2° pentru Suceava.
Climatul montan cuprinde areale microclimatice alpine,
subalpine, de munti cu altitu-dine mijlocie, de muncei, de
depresiuni închise, de vale larga etc.
Climatul de podis cuprinde areale microclimatice de:
padure, de vale larga, de depresiune submontana, de depresiune
intracolinara.
|
|